Pescuitul cu nimfe in stilul cehesc

   Se pescuieste cu nimfele din scurt, din varful batului.
Nimfele sunt lestate cu foita de plumb, sarma de cupru sau de cositor.
Batul se recomanda sa fie cat mai lung.

Adesea se mai prinde la o nimfa mai mica si zglavoaca. . .

si cate o beldita.

Si lipanul este mare iubitor de nimfe.

In acest filmulet se vede foarte bine cum se pescuieste cu nimfe in stilul cehesc.
Si cateva imagini cu nimfe cehesti:

Multumiri speciale domnului mihai4fly.

Prinde si Elibereaza !

Am facut un filmulet. Sper sa va placa si  sa il intelegeti!

Upstream Nymphing with Oliver Edwards - online

Un film superb, care merita vizionat.
Click aici pentru vizionare...

Reproducerea la Lostrita

 E vorba de un filmulet mic. 

Lostrita japoneza - Hucho perryi  , ea este personajul principal. In principiu cam asa se intampla la salmonide si nu numai, la boiste. 
Click aici pentru vizionarea filmului...

Modele de muste artificiale pas cu pas

Am gasit pe internet acest site superb. Sper sa va placa si totodata sa va fie de folos. Click aici...

Filmulete fly tying de la Mustad

Aici este o colecţie de clipuri video legate de pescuit, care va inspira sperăm să încercaţi noi tipuri de pescuit. Click aici...
Vizionare Placuta !

POPULĂRI Şl REPOPULĂRI CU SALMONIDE

Datorită unor cauze naturale sau artificiale, multe ape de munte rămân fără populaţie
piscicolă care să le valorifice potenţialul biogenic. în astfel de situaţii, este necesară stabilirea, prin
observaţii şi cercetări, a cauzelor care au generat această stare de lucruri, după care, în primă urgenţă,
se vor lua măsuri de eliminare a influenţei factorilor nocivi, trecându-se la executarea amenajărilor
necesare restabilirii condiţiilor de mediu favorabile existenţei salmonidelor. Odată realizate aceste
condiţii, se poate trece la repopularea apelor respective, în cazul lacurilor de baraj, după ce se constată
condiţiile favorabile pe care le pot întruni, acestea se populează cu specii adecvate. Tot în cadrul
acţiunilor de populare se încadrează măsurile de introducere, în unele ape, a unor specii noi ce nu au
existat în biotopul respectiv. Atât populările, cât şi repopulările, se pot realiza prin mai multe metode:
cu reproducători, cu puieţi sau cu icre.

REPOPULAREA CU ICRE
Este utilizată în situaţiile în care celelalte metode nu sunt aplicabile. Metoda constă în
recoltarea şi fecundarea icrelor în timpul „boiştei” şi apoi introducerea lor în grupe de 300-500 bucăţi
în pietriş, la adâncimea de 10—20 cm, în locurile de „boişte”. În Franţa, s-a experimentat metoda
Vibert, care s-a extins apoi în mai multe ţări: icrele fecundate, în număr de l 000, se introduc în cutiuţe
de plastic ce au numeroase orificii de 0,6 cm. Cutiuţele se îngroapă în pietriş grosier, la 20-25 cm
adâncime.
REPOPULAREA CU REPRODUCĂTORI
Constă din lansarea în apele curgătoare sau în lacurile de baraj a unui număr de păstrăvi
ajunşi la vârsta reproducerii. Se poate executa operaţia şi cu exemplare de l-2 ani, introducând în
paralel şi una sau două generaţii de puieţi. în acest ultim caz, se poate admite pescuitul chiar din
primul an al introducerii păstrăvului.
REPOPULAREA CU PUIEŢI
Este metoda cu cea mai largă utilizare în practică. În aplicarea ei se deosebesc unele
diferenţieri în raport de vârsta la care se produce lansarea. Astfel, sunt situaţii când puieţii se lansează
la vârsta de l-3 luni sau la 5-6 luni. Pentru o reuşită cât mai mare, este indicat să se utilizeze puieţi de
5-6 luni, aceştia având şanse mai mari să supravieţuiască factorilor nefavorabili, în acest scop, se
recomandă ca puieţii de 4-5 săptămâni, când punga vitelină este resorbită în proporţie de 2/3, să fie
luaţi din păstrăvărie şi introduşi în locuri de deversare, special amenajate pe cursul apei în care se va
face lansarea. Aceste bazine, sumar amenajate, poartă denumirea de topliţe. Prin construcţie, ele
trebuie să asigure: protecţia puieţilor împotriva viiturilor şi a peştilor mari, un debit corespunzător şi
un sistem eficient de evacuare a apei. Densitatea puieţilor în „topliţe” poate fi de 8-10 puieţi pe l m2
luciu de apă, acolo unde există hrană naturală abundentă. Topliţele se construiesc în locuri cu
denivelări ale terenului, situate între coasta dealului şi albia apei, pe locul de scurgere a unui izvor,în
albia unui pârâiaş sau pe un braţ mort. Acolo unde distanţa între cele două maluri ale izvorului este
mai mică, se execută un dig de pământ în spatele căruia se formează un luciu de apă. Obişnuit, digul
este protejat de un perete de bârne. în partea inferioară a digului se amplasează un canal din scânduri
groase (dulapi) cu secţiunea pătrată, prevăzut cu o vanetă de închidere de 20-30 cm. Sub coronamentul
barajului se amplasează un alt canal din dulapi, care serveşte la evacuarea apei. Spre interior, acesta
este prevăzut cu o sită cu orificii de 2-3 mm. Pe coronament se amplasează al treilea canal
(„preaplin”), pentru evacuarea apei în cazul unui debit ridicat. Este indicat ca în bazine să se introducă
snopi de craci, pentru a asigura puieţilor locuri de adăpost, în mod normal, la puieţii deversaţi toamna,
coeficientul de supravieţuire este de 25—30%. În cazul că în „topliţe” se administrează şi hrană,
coeficientul va depăşi 50%. Lansarea (deversarea) se va face după evaluarea numărului de puieţi
necesar.

CREŞTEREA ARTIFICIALA A SALMONIDELOR

Cauzele care au determinat trecerea la creşterea artificială a salmonidelor sunt cerinţele
crescânde de peşte pe piaţa internă şi externă, ca şi necesitatea tot mai imperioasă de repopulare a
apelor de munte, pentru satisfacerea solicitărilor unui număr tot mai mare de pescari sportivi.
„Programul naţional de conservare şi dezvoltare a fondului forestier prevede, printre altele, şi
o creştere rapidă a producţiei de păstrăv pentru consum şi posibilitatea pentru oamenii muncii de a-şi
petrece timpul liber în mod plăcut, prin practicarea pescuitului sportiv. In aceste condiţii, a fost adoptat
de către Ministerul Silviculturii un intens program de dezvoltare şi modernizare a bazei materiale
printr-o serie de acţiuni de amenajare a apelor de munte. S-au avut în vedere situaţiile mai dificile de
reproducere a salmonidelor în unele staţiuni, în care, sub acţiunea factorilor nefavorabili, condiţiile de
mediu s-au deteriorat, fapt ce a dus la scăderea sau chiar la dispariţia efectivului piscicol. Un alt motiv
care a determinat luarea unor măsuri speciale este că, în condiţii naturale de reproducere, numai l«/o
din icrele depuse de păstrăvi ajung să evolueze până în faza de adulţi. Speciile care se cresc astăzi în
staţiuni de creştere intensivă sunt: păstrăvul indigen, păstrăvul fântânel, lipanul, lostriţa, coregonul
(pentru repopulări) şi păstrăvul curcubeu (pentru consum).
Producerea materialului necesar repopulărilor, ca şi producţia de peşte pentru consum, se
realizează în staţiuni piscicole denumite păstrăvării. Acestea pot fi destinate repopulărilor, producţiei
de peşte pentru consum sau au un caracter mixt.
Cap.

BOLILE SALMONIDELOR

Sunt destul de numeroase şi descrise pe larg în lucrări de specialitate. În lucrarea de faţă ne
vom opri doar asupra câtorva mai frecvente (tab. ). Cu puţine excepţii, ele nu sunt transmisibile la om.
Pentru evitarea îmbolnăvirii peştilor, mâi ales în crescătorii, se impun măsuri de igienă şi profilaxie.
Intre acestea, se recomandă asigurarea unui debit suficient de mare, o densitate în bazine în
concordanţă cu acest debit, asigurarea unor măsuri de igienă perfectă a incubatoarelor, „trocilor” şi
instalaţiilor, o hrănire raţională, susţinută şi în concordanţă cu vârsta şi specia, introducerea în
carantină a icrelor, alevinilor sau peştilor introduşi, asigurarea unei permanente selecţii a efectivului de
reproducători.
Preventiv, se prevăd băi cu verde de malachit, formol etc., sau dezinfecţii cu lapte de var ori
permanganat de potasiu, în raport de situaţie. Periodic, sunt trimise la analiză probe de apă, iar în caz
de mortalităţi, peşti sau icre sunt expediate pentru diagnostic la laboratoarele de specialitate.

Coregonul - COREGONUS LAVARETUS

Caractere morfologice. Este o specie cu numeroase rase, dintre care la noi s-a introdus
Coregonus lavaretus var. maraenoides (Poljakow, 1784). Acesta are corpul fusiform, cu înălţimea în
jur de 26,5% din lungimea totală. Botul este trunchiat. Înotătoarea dorsală şi cea anală au marginea
concavă; celelalte sunt ascuţite, iar caudala este adânc scobită (fig.). Culoarea pe spate este întunecată,
iar flancurile şi abdomenul sunt argintii. Se remarcă vârful negru al înotătoarelor. Atinge lungimi până
la 60 cm şi greutăţi de 2—3 kg.
Răspândire. Originar din lacul Peipus (fosta U.R.S.S.), a fost răspândit în mai multe ţări din
centrul şi N-V Europei. La noi a fost introdus în 1956 în Lacul Roşu, ca şi în câteva heleşteie şi iazuri.
Ecologie. Coregonul trăieşte exclusiv în ape lacustre. Reproducerea are loc în octombrie—
noiembrie. Hrana constă din plancton, mai ales în tinereţe, apoi din nevertebrate bentonice, iar unele
exemplare, cu vârsta, pot deveni ihtiofage.
Recoltare. Se face cu undiţa, de pe mal, între l mai - 14 septembrie, cu momeli artificiale.
Dimensiunea minimă admisă la pescuit este de 20 cm, iar numărul de exemplare limitat la 10.

Lostrita - HUCHO HUCHO

Caractere morfologice. Este cel mai mare reprezentant al familiei. Are un corp alungit şi
gros, lung de 1,2-1,5 m şi atinge 10-20 kg. Obişnuit are 2-5 kg, capul reprezintă 22,7-27,9% din
lungimea corpului şi se termină cu o gură largă, înălţimea corpului reprezintă 15-20% din lungime
(fig.). Coloraţia pe spate este cenuşie-ruginie, iar flancurile şi abdomenul albe-argintii. Jumătatea
superioară a corpului, inclusiv dorsala şi caudala, sunt acoperite de pete negre. Dimorfismul sexual
este puţin pronunţat: botul masculilor este mai ascuţit, iar coloraţia mai închisă, în special pe abdomen,
înotătoarele sunt cenuşii sau roşcate şi, cu excepţia dorsalei şi caudalei, sunt lipsite de pete.
Răspândire. Este o specie endemică în bazinul Dunării. La noi, este întâlnită în câteva râuri:
Tisa, Viseu, Bistriţa, Dorna, Cerna, Borşa etc. (fig.).
Ecologie. Trăieşte în apele nurilor sau fluviilor, manifestând preferinţe pentru locurile cu curent puternic, vârtejuri, repezişuri şi zone de stâncării calcaroase.
Reproducere. Are loc primăvara, în lunile aprilie-mai, când lostriţa se deplasează în locurile
de „boişte", situate în amonte de staţiunea obişnuită de zona lipanului, reuşind să treacă peste
obstacole de l-1,5 m înălţime. În pietrişul sau nisipul de pe fundul albiei, femela sapă o adâncitură de
aproximativ 30 cm, în care depune icrele ce vor fi fecundate de unul sau mai mulţi masculi. O femelă
produce, la un kilogram din greutatea corpului, 1600-3200 icre. Cele mai bune icre se obţin de la
femelele de 4-6 kg. Icrele, de culoare galbenă-portocalie, au diametre între 4,8-6 mm. Ecloziunea se
produce după trecerea a circa 270 grade-zile. Larvele, până la resorbţia pungii viteline, stau nemişcate,
după care devin foarte active. Ele rămân la locurile de ecloziune circa un an. În primul an, lostriţele
ajung la 15-25 cm, .peste 30 cm după doi ani, 40-'50 cm si în jur de un kilogram la trei ani, iar după
vârsta de 6 ani ajung la 70-85 cm si 4-6 kg. Maturitatea sexuală se atinge la 5 ani.
Hrana. Este diferenţiată în funcţie de vârsta si anotimp. Ea constă, în stadiile de tinereţe, din
plancton şi insecte, apoi aproape exclusiv din peşti (Chondrostoma, Barbus meridionalis, Leuciscus
cephalus, Alburnoides, Phoxinus, Gobio), broaşte, şoareci de apă si chiar păsări, înmulţirea şi existenţa
lostriţei sunt afectate de duşmani naturali, paraziţi, bacterii sau ciuperci ca Saprolegnia, ca şi de
braconaj sau de poluarea apelor.
Pescuit. Este permis între l iunie şi 31 decembrie, pe bază de autorizaţie specială, cu undiţa,
dimensiunea minimă admisă la lostriţa fiind de 65 cm. În râurile populate cu această specie, pescuitul
cu momeli artificiale este interzis.
Creştere. Deşi au fost formulate numeroase rezerve referitoare la înmulţirea artificială a
lostriţei, încercările mai recente din ţara noastră, la păstrăvăriile Făina şi Valea Putnei, au dat rezultate
promiţătoare. Astăzi, lostriţa se mai creşte în păstrăvăriile Poiana Mărului, Oieşti, Gilău, Ceahlău şi brade trandafir.

Pastravul fantanel ( Salvelinus fontinalis )

Caractere morfologice. Corpul este verde-închis-măsliniu, pe spate marmorat, cu dungi
întunecate, alternând cu dungi deschise şerpuite, pe laturi auriu-portocaliu şi cu abdomenul albicios.
Numeroasele puncte roşii carmin sau galbene sunt înconjurate de o bordură albastră, înotătoarele
dorsală şi caudală au dungi închise, pectoralele, ventralele şi anala sunt roşiatice; la marginea
anterioară au două dungi, una roşie şi alta cenuşie negricioasă. In perioada de împerechere, culorile
devin mult mai vii. Corpul are obişnuit o lungime în jur de 20 (30) cm, iar înălţimea maximă reprezintă 19-27,8% din lungime. Capul ocupă 21,6-26% din lungime. Linia laterală cuprinde 200-250
solzi (fig.).
Răspândire. La noi a fost introdus în mai multe ape de munte, dintre care amintim: Negruţa,
Dumitreasa şi Irişoara, toţi afluenţi ai Someşului Mic. Prima încercare s-a făcut (în 1906) pe Valea
Tarcăului şi Valea Putnei. În 1962 a fost introdus în Valea Dejani - Făgăraş, iar în anii următori pe
Valea Iadului, Râul Sadului, Neagra Brostenilor, Valea Gurghiului, Valea Drăganului, Brodina şi
Lacul Şteviei (Retezat).
Ecologie. Fântânelul manifestă preferinţă pentru apele reci (12-15°), bine oxigenate, fapt
pentru care staţiunea convenabilă o constituie cursul superior al pâraielor de munte. Este sensibil la
variaţiile de temperatură şi la poluare. Este mai vioi şi mai îndrăzneţ decât păstrăvul. Se hrăneşte cu
râme, larve, viermi, melci etc. pe care-i caută neîncetat.
Reproducere. Are loc odată cu a păstrăvului indigen, cu care se încrucişează şi dă hibrizi
sterili. Este mai sensibil la bolile infecţioase, fapt pentru care creşterea sa intensivă este mai dificilă.
Alevinii au un ritm de creştere mai rapid decât la păstrăvul indigen. Astfel, după Pojoga, aceştia ajung
la vârsta de un an la 12-18 cm lungime şi 20-125 g. Excepţional se pot găsi, la vârste peste 4 ani,
exemplare de 35 cm lungime şi cu greutate de peste 0,5 kg.
Pescuit. Nu este reglementat separat, ci se încadrează în aceeaşi perioadă cu a păstrăvului de
râu şi în aceleaşi condiţii.
Creştere. Este mai puţin apt pentru creştere intensivă. Are o importanţă economică redusă,
iar carnea sa este mai puţin gustoasă decât a păstrăvului de râu. Materialul necesar popularilor se
produce în păstrăvăriile Valea Putnei, Dejani-Făgăraş, Gudea-Mureş şi Bîlea-Sibiu.

ZONELE PISCICOLE DIN APELE DE MUNTE

Zona păstrăvului. Cuprinde pâraiele de munte, de la izvor şi până ce panta scade şi capătă,
prin concentrarea mai multor afluenţi, caracterul unui râu. Apa este rece, limpede, cu un curs rapid şi
învolburat din cauza pantei şi stâncilor. Cantitatea de oxigen dizolvat în apă oscilează între 7—9
cm3/l. Obişnuit, temperatura nu trece în timpul verii de 17° C, iar iarna nu coboară sub 1° C, ceea ce
indică o amplitudine relativ mică; pH-ul apei are valori în jur de 7. Fauna şi flora sunt relativ slab
reprezentate, prezenţa lor fiind afectată de cursul rapid (gradul de torenţialitate), temperatura scăzută a
apei, natura albiei etc. Sunt întâlnite aici, dintre vegetale, alge si muşchi, iar dintre elementele faunei
se remarcă prezenţa speciilor din ordinele Plecoptera, Trichoptera, Efemeroptera, Diptera şi, în
special, a crustaceului Gammarus pulex. Hrana exogenă a peştilor este formată din insectele ce trăiesc
pe vegetaţia de pe maluri. După condiţiile de hrană, apele din această zonă au o capacitate biogenică
mijlocie. Ele sunt propice existenţei păstrăvului (Salmo trutta-fario), alături de care se mai întâlnesc
Cottus gobio (zlăvoaca), Phoxinus phoxinus (boişteanul) şi Noemacheilus barbatulus (grindelul).
Zona păstrăvului este cuprinsă, obişnuit, între (200) 700 şi 2 000 m altitudine şi însumează o
lungime a reţelei hidrografice de circa 10%.
Echilibrul biologic al unora din apele cuprinse în această zonă a fost zdruncinat din cauza
unor acţiuni cum ar fi, de exemplu, despădurirea malurilor, fapt care a defavorizat păstrăvul, creând,
totodată, condiţii de dezvoltare altor specii. Astfel se explică invadarea unor porţiuni ale zonei
păstrăvului de către Barbus meridionalis petenyi (moioaga) şi de către ciclostomul Eudontomyzon
danfordi (chişcarul).
Zona lipanului. Urmează după zona păstrăvului şi cuprinde apele râurilor de munte, care
continuă să fie limpezi şi reci. Se remarcă faptul că apa se tulbură mai des şi se limpezeşte mai greu;
de asemenea, temperaturile înregistrează variaţii ceva mai mari în timpul anului (circa 20° C).
Oxigenul dizolvat scade la 6-7 cm3/l, iar pH-ul înregistrează valori între 7-8. Vegetaţia, pe lângă alge
şi muşchi, mai cuprinde o serie de fanerogame al căror număr şi varietate cresc în raport de stabilitatea
albiei. Fauna este mai bogată, atât calitativ cât şi cantitativ. Apele acestei zone pot fi caracterizate ca
având o capacitate biogenică de la mijlocie la ridicată, în aceste condiţii, pe lângă păstrăv, predomină
lipanul (Thymallus thymallus). Peştii „însoţitori” sunt constituiţi din Hucho hucho (lostriţa) care, în
unele porţiuni favorabile existenţei sale, devine preponderentă, Leuciscus cephalus (cleanul),
Phoxinus phoxinus (boişteanul), Chondrostoma nasus (scobarul), Lota lota (mihalţul), Noemacheilus
barbatulus (grindelul), Cottus gobio (zglăvoaca). Şi în această zonă, unele modificări ale condiţiilor de
mediu, ca şi pescuitul neraţional, au creat condiţii de extindere a mrenei vinete.
Zona scobarului. Cuprinde cursul inferior al râurilor de munte, cu adâncimi mai mari, cu un
grad de limpezime mult scăzut, fiind ape mai mult tulburi; panta lină reduce mult din viteza apei, fapt
care favorizează depunerea nisipului şi chiar a mâlului. Cantitatea de oxigen dizolvat oscilează între 5- 6 cm3/l. Temperatura apei ajunge vara la 23-25°C; creşte sensibil amplitudinea oscilaţiilor termice
anuale. Variaţiile de debit sunt importante, caracterul lor fiind mult influenţat de gradul de împădurire
al bazinelor de recepţie. Vegetaţia acvatică este mai bogată, iar fanerogamele se înmulţesc şi ca număr
şi ca specii. Fauna cuprinde, de asemenea, mai multe specii; în special se înmulţesc insectele ce zboară
la suprafaţa apei.
Condiţiile din această zonă determină clasificarea acestor ape în categoria celor cu capacitate
biogenică ridicată. Specia dominantă este scobarul (Chondrostoma nasus), fapt ce determină şi
denumirea zonei. Frecvent, se întâlneşte mreana vînătă (moioaga) - (Barbus meridionalis petenyi),
apoi Leuciscus cephalus (cleanul), Alburnoirles bipunctatus (beldiţa), Gobio gobio (porcuşorul), Lota
lota (mihalţul) şi, în unele cazuri, păstrăvul curcubeu, lipanul şi lostriţa.

ROLUL FACTORILOR CLIMATICI ÎN EXISTENŢA PEŞTILOR

De mare însemnătate pentru peşti sunt factorii climatici (radiaţiile calorice, temperaturile
extreme, lumina, radiaţiile ultraviolete etc.).
Temperatura. Radiaţiile calorice determină stratificarea termică a lacurilor. Fiecărei specii
de peşti îi corespunde o temperatură minimă efectivă şi o temperatură maximă efectivă, între care
poate trăi normal. Modificarea temperaturii în afara acestor limite, dar la valori tolerabile, determină
adaptări (hibernare), migraţii, redistribuirea speciilor, modificarea activităţilor vitale etc.
Lumina. Unul din efectele luminii asupra peştilor este colorarea tegumentelor. Pigmentarea
organismelor acvatice este determinată de cantitatea de lumină la care sunt expuse. Atracţia faţă de lumină a peştilor este utilizată de pescari sau de braconieri, care pescuiesc „la far” sau ,,la opaiţ”. În
existenţa peştilor sunt cunoscute ritmurile biologice. Astfel, în viaţa organismelor acvatice există ritm
diurn, ritm sezonier, ritm lunar şi ritm solunar. Ritmul sezonier este bine evidenţiat de deplasarea
păstrăvilor la locurile de reproducere. Lumina influenţează în special în zonele în care se fac resimţite
mareele, utilizate de unii peşti pentru a-şi depune icrele. Pe baza unor constatări făcute că, în
perioadele cu lună plină şi lună nouă, animalele terestre şi acvatice se mişcă mai mult pentru căutarea
hranei, s-au elaborat tabele solunare, care evidenţiază perioadele favorabile de activitate a peştilor, ce
pot fi utilizate cu succes de pescarii de apă dulce. Radiaţiile ultraviolete care ajung la sol doar în parte,
fiind filtrate de atmosferă, pe lângă rolul lor bactericid, joacă un rol important în formarea vitaminei
D.
Curenţii apei. Printre factorii anorganici, un rol însemnat îl joacă şi curentul apei. Prezenţa
sau lipsa curenţilor determină efecte chimice (saturaţia de oxigen) şi mecanice (schimbarea apei în
profunzime sau în lungul apei). Curentul determină modificări morfologice şi de comportament ale
animalelor acvatice.
Turbiditatea. De mare importanţă este şi turbiditatea sau gradul de încărcare cu materiale în
suspensie care reduc luminozitatea, scad temperatura apei, produc colmatări şi influenţează existenţa
peştilor din apele de munte, prin afectarea respiraţiei, împiedicarea reproducţiei şi scăderea
posibilităţilor de hrănire. O oarecare turbiditate poate fi uneori favorabilă. Astfel, exemplarele tinere
pot să se ferească mai bine de duşmani, dar în anumite limite de turbiditate.

FACTORI Şl RELAŢII CE INFLUENŢEAZĂ SALMONIDELE

Studiul biologic al apelor de munte comportă analizarea raporturilor dintre vieţuitoare şi
mediul anorganic care le influenţează existenţa, precum şi relaţiile dintre populaţiile de vieţuitoare, cu
accentul asupra populaţiilor de peşti.
Amenajarea şi valorificarea apelor de munte este o sarcină destul de dificilă şi complexă, în
care intervin un mare număr de factori şi influenţe de care trebuie să se ţină seama. De aceea, cunoaşterea lor este o condiţie absolut necesară pentru realizarea acestui obiectiv, la nivelul
exigenţelor actuale. Valorificarea ştiinţifică a apelor de munte ar permite o producţie anuală de 20—
100 kg/ha, ceea ce reprezintă un aport economic şi alimentar demn de luat în consideraţie.
Este cunoscut faptul că diversele asociaţii de plante şi animale (biocenoze) din apele de
munte, împreună cu mediul abiotic în care trăiesc, constituie ecosisteme. Acestea realizează un
permanent schimb de energie, constituind un ciclu, pornind de la prelucrarea energiei luminoase şi
utilizarea ei de către producătorii reprezentaţi de planctonul vegetal, plante verzi şi unele bacterii, care
prin fenomenul de fotosinteză produc biomasă vegetală. Pe seama acesteia trăiesc consumatorii, care
pot fi primari (zooplancton, peşti fitofagi etc.), secundari şi terţiari, constituiţi din peştii carnivori
(păstrăv, lipan, lostriţă etc.). In final, intră în acţiune organismele descompunătoare, care readuc în
circuitul materiei substanţele minerale componente, provenite din degradarea resturilor organice
animale sau vegetale.
Asociaţiile de plante şi animale, între care se stabilesc relaţii de interdependenţă, constituie
un lanţ trofic, iar fiecare etapă a acestuia constituie un nivel trofic. Fiecare peşte îşi are locul său,
unde-1 găsim ocupând o anumită nişă ecologică, în care consumă, se odihneşte, se reproduce, se mişcă
şi moare. In acest context, transformările energetice din ecosistem înregistrează un bilanţ periodic,
care este reflectat de productivitatea sa. Se distinge o producţie brută, care este reprezentată de
cantitatea de biomasă produsă într-un an de un nivel trofic sau de unul din constituenţii săi. Producţia
netă este egală cu producţia brută, minus energia consumată prin respiraţie. Producţia totală a
ecosistemului este compusă din producţia primara, constituită din plantele acvatice şi fitoplancton,
producţia secundară, constituită din consumatorii primari (peştii fitofagi) şi producţia terţiară,
reprezentată de consumatorii secundari (peştii carnivori), între producători şi categoriile de
consumatori există raporturi cantitative, ca şi în cazul ecosistemelor terestre.'
Productivitatea ecosistemelor acvatice este influenţată, în primul rând, de calităţile apei, ca
mediu de viaţă al organismelor cu respiraţie acvatică, în acest sens, nu rol însemnat îl joacă
proprietăţile fizice ale apei, cum sunt: capacitatea calorică, densitatea, transparenţa, proprietăţile
chimice, ca şi caracteristicile dinamice ale apei (ape stătătoare, ape curgătoare). Toate acestea
determină o distribuţie a organismelor acvatice în funcţie de exigenţele lor.

FLORA Şl FAUNA APELOR DE MUNTE

Apele de munte sunt caracterizate prin prezenţa unei anumite flore şi faune, care constituie
sursa de hrană a peştilor ce le populează. Pe seama organismelor animale sau vegetale care sunt
ingerate se realizează creşterea, dezvoltarea şi înmulţirea. După natura hranei consumate, peştii pot fi
fitofagi, carnivori sau omnivori. Fiecare specie de peşte consumă o anumită hrană, fiind adaptată la
găsirea, consumarea şi digerarea ei. Hrana se modifică la aceeaşi specie în raport cu vârsta şi, uneori,
chiar în funcţie de sex. Modificări importante în componenţa ei se înregistrează în tot cursul anului, în
raport cu modificările ce apar în flora si fauna apei respective. După natura hranei, peştii au adaptări
morfologice care îi' deosebesc relativ uşor pe fitofagi de carnivori.
Flora şi fauna apelor de munte constituie baza trofică a peştilor ce populează adeste ape.
După măsura în care o specie consumă mai mult sau mai puţin unele 'elemente ale faunei şi florei
acvatice, distingem: hrană principală, adică aceea cu care peştele se hrăneşte obişnuit, hrană
secundară, care este consumată permanent, dar în cantităţi relativ mici; hrană întâmplătoare, care este
consumată mai rar. În lipsa hranei principale, peştele este obligat să consume, preponderent, sau chiar
exclusiv, din speciile ce constituie pentru el hrana secundară sau întâmplătoare. În acest caz, după
Nicolski, ea se denumeşte „hrană forţată”.
Flora. Vegetaţia apelor de munte este mai săracă în specii decât cea a altor ape. Principalele
grupuri de vegetale ce se întâlnesc în apele de munte sunt: algele, muşchii şi fanerogamele. Ele nu
constituie hrana salmonizilor, în schimb favorizează dezvoltarea unor organisme animale care intră în
hrana acestora şi, prin schimburile de gaze ce le întreţin, măresc procentul de oxigen. Din grupa
algelor, cele mai des întâlnite sunt speciile din ordinele: Rhodophyta, Cyanophyta, Diatomea etc. Din
Bryophyta (muşchi): Fontinalis antipyretica, Brium albicans sau Limnobiumpalustris sunt destul de
des întâlnite. Fanerogamele sunt reprezentate de: Nasturtium officinale (măcrişul de baltă), Veronica
beccabunga, specii de Carex, de Ranunculus etc. .
Fauna. Este constituită din numeroase organisme vii, care, în marea lor majoritate, servesc
drept hrană salmonidelor. Speciile întâlnite sub pietre, în nisipul din fundul albiei sau pe plante sunt
destul de numeroase şi variate, având ca trăsătură comună adaptarea, într-o formă sau alta, la condiţiile
apelor de munte: curent rapid, ape limpezi, reci şi bine oxigenate. Se disting, în funcţie de mărimea
lor, două grupuri: microfauna şi macrofauna.
Microfauna cuprinde vieţuitoarele zooplanctonului, care împreună cu fitoplanctonul constituie planctonul, acesta fiind o asociaţie de fiinţe mici, inferioare, ce trăiesc împreună, constituind
în special hrana puietului de peste. Principalii constituenţi ai microfaunei din apele de munte sunt
crustaceele mici: cladocerele de 0,3-5 mm sunt reprezentate de Bosmina longispina şi Daphnia
longispira, iar capopodele sunt reprezentate mai ales de Cyclops strenuus .
Macrofauna este constituită din viermi, moluşte, crustacei, insecte etc. Spre exemplificare,
amintim, dintre viermi, specii de Oligochaeta, care au o talie variabilă, iar dintre moluşte micul melc
Ancylus, care nu depăşeşte 4-5 mm. Dintre crustacei, cea mai răspândită specie este Gammarus pulex
. Se poate aprecia că speciile din clasa Insecta au cea mai mare importanţă în hrana salmonidelor,
în raport cu celelalte grupe de vieţuitoare. Multe din insecte, în stadiul larvar, trăiesc în apă, şi astfel
intră în categoria de hrană endogenă; ulterior, sub formă de adulţi, intră în hrana exogenă. Ordinele
Trichoptera, Plecoptera, Ephemeroptera, Coleoptera. Hemiptera şi Diptera sunt mai importante din
acest punct de vedere. Trichopterele, în stadiul de larvă, îşi construiesc căsuţe din nisip . Aceste
larve poartă denumirea de „carabeţi”. Cele mai răspândite trichoptere din apele de munte sunt din
genurile Drusus şi Rhyncophyla. Dintre plecoptere, cele mai importante pentru hrana salmonidelor
sunt cele din genurile Perla şi Perlodes . Dipterele sunt reprezentate prin mai multe specii din
familiile Simuliidae şi Leptididae.
Importanţa fiecărei specii este variabilă, în funcţie de loc, anotimp şi de peştii ce le consumă.

CANOE De vanzare

De vanzare / for sale

CANOE  /  Experiente Outdoor Nelimitate

Produs deosebit de versatil conceput ptr pasionatii de natura ce isi desfasoara activitatile in zona Dunarii si arealul Deltei Dunarii, ape interioare, garle, lunci, balti, zone inundabile etc.

Deopotriva ptr ornitologi, fotografi, exploratori nautici, ptr circuite turistice si documentare, hobby, agreement, pescuit, vanatoare, aventura, activitati utilitare etc

Deosebit de util proprietarilor de ambarcatiuni, salupe si nave mari, in cazul activitatilor conexe de la bord, greutate redusa, corp suplu, usor manevrabil, prêt deosebit de atractiv.

Date tehnice

Lungime:   495 cm

Latime:        92 cm

Greutate aproximativ:      34 kg

Capacitate maxima:          3 persoane

Greutate maxim admisa:   300 kg

Material constructie:         fibra de sticla

OPTIONAL:  Oferim un model cu oglinda, compatibil cu un motor termic de 2-3 cu motor termic de 2-3 cp

  sau diferite modele de motoare electrice.

Documente emise de producator

-          Certificat de garantie

-          Declaratie de Conformitate

-          Documente fiscale

-          Produs fabricat in Romania / Producator cu experienta insemnata in domeniu.

Pret promotional ptr lunile Februarie si Martie 2011 :  2.800 lei  ( tva inclus )

         cel mai bun prêt de pe piata romaneasca de profil

         livrare in Romania pe baza de comanda / maximum 10 zile

         livrare prin curier rapid / plata ramburs

                                                  Relatii

 Bogdan  =  Telefon  0747-211.550  =  Email: vali.bogdan@gmail.com

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Canoea din imagine a fost creata ca si comanda speciala pentru un pasionat fotograf si ornitolog  ce  isi desfasoara activitatea in Deltei Dunarii.

Tema de inspiratie consta in aplicarea vopselei naturale ce imita excremente ale pasarilor ce habiteaza in Delta Dunarii.