PASTRAVUL CURCUBEU Salmo gairdneri irideus

Raspandire

Pastravul curcubeu este un alt reprezentant larg raspandit al salmonidelor, prezent in apele noastre ca urmare a popularii pe cale artificiala ori prin evadare din helesteie, pe calea apelor de alimentare a acestora sau odata cu apele de scurgere din bazine. Dupa unele surse de specialitate straine, in locurile unde s-a raspandit pastravul curcubeu scade rapid numarul pastravilor indigeni, ajungand chiar Ia disparitie, intrucat primul este mult mai hraparet si ia hrana "de la gura" rubedeniilor sale indigene. Experienta din tara noastra nu confirma aceasta teorie; dimpotriva, pastravii curcubeu lansati in unele ape montane au reusit de putine ori sa supravietuiasca, iar in unele cazuri chiar au disparut.
Regiunea de bastina a pastravului curcubeu este continentul nord-american, mai precis California, de unde a fost adus in Europa, pentru prima oara, in anii 1880. Scopul acestui import a fost acela de a popula cu noua specie toate acele rauri si lacuri montane ale caror populatii de pastrav indigen au scazut mult sau au disparut total din cauza abuzurilor in pescuit sau a activitatii forestiere inadecvate. La inceput, in Europa au fost introduse si lansate in raurile din Anglia, Scotia, Germania si Franta doua subspecii distincte ale pastravului curcubeu: prima, "Salmo shasta Jordan", ale carei locuri de bastina se afla in raurile din regiunea muntilor Rocheses, iar cea de-a doua, "Salmo irideus Gibbons". Aceasta subspecie traieste in apele californiene si in lacurile din nordul Statelor Unite, alimentate de rauri; in perioada de reproducere urca mult in susul apelor curgatoare respective, in Europa, cele doua subspecii nu si-au pastrat individualitatea, ci s-au amestecat; din incrucisarile lor repetate au dat nastere pastravului curcubeu, care populeaza astazi apele montane si este crescut in crescatoriile de pastravi de pe continentul nostru pentru repopulari sau pentru consum.
Sperantele legate de raspindirea pastravului curcubeu in raurile montane nepopulate in care a fost lansat nu au fost confirmate pretutindeni. In unele ape din Anglia, el s-a raspindit extrem de rapid, fiind si astazi una din capturile cele mai valoroase ale pescarilor sportivi britanici. Este crescut insa cu mare succes in crescatoriile industriale de pe continent, fiind vandut apoi pe piata, ca un produs extrem de solicitat indeosebi de marile restaurante.
Pastravul curcubeu nu este atat de raspandit ca si cel indigen nici macar "acasa" la el, in America de Nord, desi acolo exista mai multe lacuri si rauri unde poate fi intalnit din abundenta, in bazinele de crestere, mereu aprovizionate de catre om cu hrana imbelsugata, se obtin rezultate extrem de bune in cresterea acestei specii. Limita nordica de raspandire a acestei specii o constituie cercul boreal, in Europa, indeosebi in Anglia, Franta si Germania poate fi gasit in apele naturale. Mai rar, apare totusi si in unele rauri din Peninsula Scandinava, unde a fost adus din Germania. Sporadic, el apare in toate acele tari in care este crescut artificial, in helesteie, de unde evadeaza, ajungand in raurile limitrofe. Astfel a ajuns si in unele rauri naturale din Polonia, Cehia, Ungaria, precum si din regiunea caucaziana.
La noi, acest peste nu se gaseste in prea multe cursuri naturale, dar se creste cu mare succes in helesteie. Pastravul curcubeu este prezent in urmatoarele rauri si lacuri din tara noastra: Valea Tiblesului, Minis si Nera, paraiele Varghis, Cormos si Casinului, Slanic, Teleajen, Azuga, Lacul Rosu, Campul Cetatii, Niraj, Vida, Crisul Negru, Finis, Vascau, Somesul Rece, Jiu, Bistrita Aurie, Lotru, Trotus, Putna, apele Slanicului, Brodina, Sucevita, paraul Firiza etc.

Descriere

Forma pastravului curcubeu este, in mare, similara cu cea a pastravului indigen. Corpul, cu o forma de fus turtit lateral, este putin mai lat, iar solzii ceva mai mari decat cei ai pastravului indigen. Musculatura este la fel de dezvoltata, lucru vital pentru a se misca in voie in apele repezi de munte. Dintii, puternici, sunt asezati asemanator cu ai pastravului indigen. Pe spate se poate distinge dorsala adipoasa caracteristica salmonidelor.
Diferentele esentiale dintre cele doua specii de pastravi apar in modul cel mai evident la colorit. Spinarea pastravului curcubeu este gri-albastruie, uneori cu nuante liliachii. Partile laterale lucesc argintiu, burta fiind alba. Pe corp se disting mai multe pete mici netivite cu alb. De la opercule si pana la caudala, pe ambele parti laterale se intinde cate o dunga roscata-sidefie, care joaca in nuantele curcubeului, de unde si denumirea pestelui linga dunga roscata se mai vad uneori dungi albastre sau verzui .

Dezvoltare

Ritmul de dezvoltare al pastravului curcubeu este mult mai rapid in comparatie cu al celui indigen. Se dezvolta extrem de repede in conditii de crescatorie, unde valorifica cu eficienta nutretul dar mai ales hrana provenita de la abatoare.

Biologie

Spatiul vital al pastravului curcubeu corespunde, in linii mari, celui ocupat de rudele sale. Intrucit nu este la fel de pretentios in ceea ce priveste temperatura apei si continutul ei in oxigen, el poate fi intalnit si la altitudini mai mici, anume in regiunile preferate de lipan sau de scobar. Este cunoscut faptul ca la aceste altitudini mai mici apa este mai calda, uneori mai tulbure si cu un continut in oxigen dizolvat mai redus decat cel al cursurilor superioare dintre munti ale raurilor. In apele naturale, locurile preferate ale pastravului curcubeu se afla in jurul pietrelor, al diferitelor obiecte mai mari picioare de pod, stalpi etc. din apa, sub malurile spalate ale raurilor. Daca apa nu-i aduce hrana indestulatoare, paraseste aceste locuri, trecand la vanatoare.
Pastravul curcubeu se hraneste la fel cu cel indigen, in timp ce carnea pastravului din raurile montane este identica la gust cu cea a pastravului indigen, pastravii curcubeu crescuti in helesteie au un gust inferior, datorita nutretului consumat. Carnea lor este putin mai grasa decat cea a pastravului indigen.
Inmultirea pastravului curcubeu prezinta o caracteristica, si anume aceea ca se reproduce primavara, spre deosebire de pastravul indigen, care se reproduce toamna. Faptul ca pastravul curcubeu isi depune icrele in februarie-aprilie favorizeaza in buna masura reproducerea lui pe cale artificiala.

Pescuitul Sportiv

Pastravul curcubeu musca avid momeala aruncata, iar obosirea lui pune la incercare cunostintele si priceperea pescarului sportiv. Astazi exista din ce in ce mai multi pescari care recunosc calitatile "sportive" ale pastravului curcubeu. Deosebit de avantajoasa ar fi, in primul rand, popularea tuturor lacurilor de acumulare dintre munti si din regiunile colinare cu pastrav curcubeu, lacuri ce nu se gasesc de obicei la distante prea mari de asezarile urbane. Astfel de lacuri, care au fost populate cu pastrav curcubeu si prevazute cu dispozitive speciale pentru a impiedica evadarea pestilor din lac, pot deveni minunate locuri de pescuit pastrav de exemplu lacurile de acumulare Bicaz, Paltinu, Belis, Vidraru, Tarnita etc. .
Echipamentul si metodele de pescuit sportiv corespund, in linii mari, celor descrise la pastravul indigen.
Lungimea minima admisa la pescuit : 20 cm.

Pescuitul lipanului toamna

 Avand in vedere ca toamna asta a fost blanda ati putea incerca: spider, kilnkahamer, grey duster sau imimitatii de larve, care mai merg inca cat e soarele pe cer.Cel mai mult conteza locul, cum spun si englezii, pentru reusita unei partide de pescuit la musca, conteaza 3 factori: locul, locul si iar locul. deci trebuie sa fie pesti acolo, fiind toamna, pestii isi restrang putin zona de actiune, din cauza hranei, care se imputineaza, apa este mai limpede, algele care se intretineau cu o anumita lumina, incep sa moara si limpezimea ii face pe pesti mai suspiciosi. Daca stii ca-s pestii acolo, conteza cum abordezi apa, fiind vorba despre lipan, sa zicem ca se obisnuieste cu tine, daca ai accesat zona printr-un loc din care te vede, si normal, se sperie. multi sustin ca lipanul nu se sperie, si intr-o anumita masura, au dreptate. Dar de la peste la peste si de la loc la loc, fiecare apa avand smecheriile ei. Pe unele trebuie incercat mult, insistat, pana ce lipanii se obisnuiesc cu mustele, si in final, le ataca. pe alte ape insa, trebuie mereu ceva nou, si asa s-a ajuns la tot felul de bomboane,  bombonele de culori felurite, care nu au nici o legatura cu mediul. Acele binecunoscute muste fantezie, care in pescuitul modern stim ca unele deranjeaza pestii, facand-iu sa le apuce, in alte situatii fiind niste intrusi, pe care se simt opbligati sa-i elimine, bineinteles, si in functie de marime, culoare, evolutie. ne amintim ca se prinde ocazional la lingurita, de ce oare ataca obiecte mult peste dimensiunile gurii? pentru ca e  posibil s-o considere un intrus, un concurent la hrana. Am vazut, pozat si filmat in slovenia, un prag plin cu lipanoi peste kilogram, cum deranjati peste masura de cate un curcubeu care le patrundea pe zona unde se hraneau, Il impingeau efectiv in exterior, nesuportand-ul in zona, de aceia exista comportamente si comportamente. Dar ce este foarte important, sa stii si sa cunosti bine locul, sa simti apa, daca-s pesti, care este conditia esentiala, ai ocazia sa-i prinzi, folosind bineinteles o tehnica adegvata. In ce consta aceasta tehnica, pur si simplu, faci tot posibilul, sa-i duci mustele la nas, sa i le oferi cat mai natural, pentru a nu-l face sa fie suspicios. fiind o perioada cu apa mai rece, cu consum mare de energie din partea pestilor, trebuie ca ei sa fie macar curiosi, si sa apuce musca. daca apropiindu-te nepotrivit, ii sperii, ai toate sansele sa nu prinzi acei pesti, fiindca ei asociaza sperietura provocata de apropierea ta, cu mustele care le parvin la scurt timp. asocieri de acest gen fac ei mai mereu, pentru ca in timpul anului, mai multi pescari se apropie de ei din aceleasi locuri, apoi le ofera diverse momeli, cu care ei s-au tot intepat, asa ca fac legaturi si nu mai trag. 



 

Apropierea de ei este una din problemele la care se poate lucra, a pescui de la o distanta mai mare, ori mai bine camuflat de putina vegetatie ramasa fara frunze, sau pur si simplu abordarea locului de pescuit din total alte directii, poate rezolva aceasta prima problema.  Cat priveste mustele, si ele pot determina un peste sa le apuce sau nu. prea mari, ori prea mici, prea inchise, sau prea deschise, ori poate doar prea subtiri, sau prea grosolane, amanuntele de acest gen pot conta. 

 Ora la care pescuiesti, in aceasta perioada mai rece, cu mai putina lumina, la fel, poate sa conteze destul de mult. pestii se hranesc mai scurt, au momente cand apa este mai luminata, si bineanteles, mai calda. asta poate corespunde cu momentele de dupa-amiaza. la fel si luminozitatea, daca este soare, dupa o petioada de umbra de mai multe zile, poate fi mai mult sau mai putin favorabil. 

Cert este ca pescarii care le au cu pescuitul la musca, adica cei mai avansati, reusesc sa prinda mai mereu, fiiindca toate aceste amanunte le-au intrat in sange, si se comporta in consecinta, multi noi invatacei ignora aceste lucruri, si daca au inceput sa-si ia zborul, in sensul ca au inceput sa se descurce pe apa si prind pesti, considera ca cei cu experienta mai mare sunt deja depasiti, si ca nu mai au nimic de invatat, dar tot timpul se gaseste ceva de invatat, pentru ca tainele naturii se descifreaza pana la un anumit moment, dupa care, omul nu mai poate controla intregul ansamblu de relatii care se dezvolta intr-un habitat.