Este raspandit in toata Eruopa, cu precadere in zona centrala si nordica.
In romania se poate intalni in multe rauri de munte, in zona dintre "zona pastravului" si cea a mrenei. Din cauza faptului ca traieste mai jos decat pastravul, in zone construibile, arealul lipanului este in permanenta amenintare, astfel numai in ultimii 12 ani zonele in care se gasea frecvent lipan s-au injumatatit.
Este un peste foarte elegant, foarte frumos, are o forma alungita, aripioara dorsala este foarte inalta, stropita cu pete galbene, mov si negre asezate in linii orizontale.
Candva exemplarele de 30-40 cm erau ceva obisnuit, acum au ajuns raritati, trofee, exemplarele peste 1 kg le mai gasim doar ... in povestile bunicilor.
Coloratia: Pe flancurile cu fond argintiu se amesteca nunate de galben si violet stropite cu puncet mici, negre, galbui asezate sub forma unor linii orizontale, spatele este inchis la culoare, batand spre verde inchis, burta alb - galbuie.
Prefera apele de la poalele muntilor, cu curenti mai domoli, si deshidere mai larga, sta la panda in suvoaie, sub pietre, sub cascade.
Se hraneste cu larve, mici crustaceee, muste pe care le prinde chiar si din zborul la rasul apei, iar exemplarele mari mai ataca si pestisori.
La varsta de 3-4 ani se aduna in lunile martie - mai in grupuri mici si urca in zonele superioare ale raului unde femela depune in mici cuiburi din prundis icrele. Dupa 14 - 30 zile puii ies din icre. La un an masoara 10-12 cm, la 2 ani 15-20 cm iar la 3 ani 30 cm.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu